Rămăşiţe nearse

       O luptă, prima care flutura steagul fragil al lucidităţii, în fundal permanentul apus flutura steagul tablourilor roşii şi al luminii conştiincioase, al venirii şi revenirii naturale, indiciu suficient, dar până la urmă cine vrea să fie avertizat asupra existenţei proprii?         
    Trăgea orizontul cu privirea, la fel cum trăgea din ţigara găsită după calorifer.În fuga lui spre ce era vizibil şi-a lăsat intuiţia să cadă pe trepte, iar ea era ciugulită treptat, răsplată a  turnirului dintre vrăbiile din mână şi ciorile de pe gard.N-a mai respirat din aerul  conştiinţei de sine iar asta ar fi fost înăbuşitor în lipsa tubul de amintiri visătoare.Zgomotul prezentului nu se mai datora doar ecoului din trecut pentru că viitorul era un căpcăun cu gura mare care... mănâncă şi strigă mult.
   Seară din nou, caloriferul nu îl încălzeşte cu nimic, a devenit imun din nou la injecţiile de Luciditate Forte, îşi recuperează trăiri din reprezentări aparent apărute de nicăieri; nu neagă, e modul subconştientului de a răsturna din raftul de sus tot ce ai nevoie... îi râde inima în ghionturi pulmonare săpând în mina propriei curiozităţi cu târnăcopul semnului întrebării spre lumini mai întunecate.
Această penetrare a cunoaşterii aduce aminte vag de dorinţa urgentă faţă de propria-i creaţie, scop diferit şi cu mijlocire rapidă, însă acum sapă încet căci viaţa extrauterină rezervă comori mari în tranşe mai mici...